


A înnebunit lumea fraţilor !! Prin acest experiment , care va începe astăzi la ora 10.00 , se încearcă recrearea condiţiilor Big Bang-ului. Există foarte mulţi care susţin că ceea ce se va întâmpla astăzi în tunelul situat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa va crea o gaură neagră care va înghiţi pământul , practic ar putea fi sfârşitul lumii. Totuşi , am mai avea vreo câteva zile de trăit deoarece astăzi la Geneva, va avea loc doar un test al celui mai mare accelerator de particule din lume. Experimentul final va avea loc pe 21 octombrie, în prezenţa şefilor de state din 20 de ţări. Experimentul LHC constă în lansarea unor fascicule de protoni într-un tunel circular cu o lungime de circa 30 de kilometri. Mai mult de 5.000 de magneţi aliniaţi în tunel vor accelera sutele de miliarde de particule până aproape de viteza luminii, astfel încât vor încheia un circuit în a unsprezece mia parte a unei secunde. Două fascicule vor fi lansate în direcţii opuse, iar când se vor apropia de viteza luminii vor fi ciocnite. Coliziunea va descompune particulele în, speră cercetătorii, "pietrele de temelie" ale Universului. Dacă vine sfârşitul lumii , Păcală va muri neînsurat dar se va alege cu un câştig... Nu va mai plati ratele la cardul de credit pe care l-a făcut pentru a acoperi cheltuielile ocazionate de Nunta Secolului. Rămâne să vedem dacă acest test va avea succes sau , din contră va fi un esec ca şi cel anterior. Sper să nu-l supere pe Bărbosu' Doamne , Doamne
10 sept. 2008
10.09.2008 EXPERIMENTUL LARGE HADRON COLLIDER ( LHC) RECREAZA CONDIŢIILE BIG - BANG -ULUI
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



4 comentarii:
Acest experiment este foarte periculos pentru intreaga omenire.
Nu am sa spun multe, dar imi sustin parerea.Sper doar sa nu aiba efecte secundare, cum ar fi gauri negre sau alte nebunii.
Sunt oameni nebuni pe lumea asta, dar mai nebuni ca acesti cercetatori nu cred.
I-au intrecut pe toti la nebunie.
Doamne ajuta-ne sa trecem cu bine peste hopul asta.
Nu ati observat ca de cativa ani incoace anotimpurile nu mai sunt cum erau?
Vara nu mai e normala vremea, este exagerat de cald, iar iarna nu mai e zapada, foarte putin, inundatii peste inundatii.
De ce oare?
Nu de la experimentele astea pe care le fac oamenii de stiinta.
In loc sa faca ceva folositor cu banii alocati in acest experiment,ei se joaca de-a DUMNEZEU.
De ce ?
Pentru a castiga premiul Nobel?
Cu ce o sa-l incalzeasca pe Stephen Hawking daca o sa primeasca acest premiu?
O sa moara fericit si bogat?
Si asa e bolnav.
Mai bine si-ar vedea de viata lui, si sa inceteze cu experimentele astea periculoase.
Sper din tot sufletul sa se poata face ceva.
baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
io nu vreao sa mor:((:((
ce idei tampithe sa imi treg strampu
dapoi ce ma
da-ti-ar dumnezo noma bube pe limba
shi coaie in talpa de mut.....pt ala co ideea
:((:(( ne vedem in iad
baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
io nu vreao sa mor
:((:((:((
ma pish pe ala care o avut ideea asta
sa ii moara toata familia in cancer
=))
ati intrebat multimea daca vor gauriile voastre negre din neuroni?pt un premiu nobel pune-ti mania lu d-zeu la incercare?in loc sa descoperiti medicamente pt boli cum ar sida,canceru...nu ajunge mai hitelistiilor cata sracaie e?va ingropati in bani si totusi tot in pamant ajunge-ti,se zice ca sufletul e in continua transformare...dar cred k voi sunteti metamorfozati in prostie...ajutatii pe aia din africa saraci ca nici apa nu au...sa va ierte d-zeu
Trimiteți un comentariu