Livrarile de gaze din Rusia spre Romania au fost oprite, marti dimineata, prin statia Isaccea 2, judetul Tulcea. Astfel, importurile sunt asigurate intr-o cantitate mult diminuata, numai prin punctul de la Mediesul Aurit, judetul Satu Mare.
Prin statia de la Isaccea se tranzitau pana ieri, la ora trei dimineata, 4,7 milioane mc pe zi. In ciuda reducerii cu peste 70% a livrarilor de gaze rusesti, premierul Emil Boc a dat asigurari ca situatia se afla sub control.El a atentionat ca pot aparea "constrangeri" legate de presiunea gazelor din cauza crizei Rusia-Ucraina, dar si de temperatura, care, daca ar scadea sub minus 15 grade Celsius, ar afecta functionarea normala a sistemului.
Restrictii de consum la CET-uri
Optimismul Executivului este dat de faptul ca in Romania consumul de gaze este de 61,5 milioane mc pe zi, din care 34 milioane reprezinta necesarul populatiei. Rezervele inmagazinate in depozitele subterane se ridica la 2,2 miliarde mc, capacitatea maxima de extractie fiind de 26 milioane mc pe zi.
Directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, a declarat ca s-a trecut la rationalizarea consumului. Dispecerul National de Gaze a transmis luni unor consumatori industriali o notificare prin care cerea diminuarea consumului, ca urmare a depasirii cotelor alocate. Printre acestia se numara, in principal, centralele termo-electrice.
Gazprom, decis sa inchida complet robinetul
Livrarile catre Ucraina ale Gazprom au scazut dramatic in noaptea de luni spre marti. "In momentul de fata pot spune ca, dupa toate probabilitatile, Gazprom a decis sa suspende total furnizarea de gaze rusesti", a spus presedintele companiei nationale ucrainiene Naftogaz, Oleg Dubina, la o conferinta de presa.
Volumul de gaze livrat de Gazprom a fost luni de 305 milioane metri cubi, pentru ca, marti dimineata, sa scada la numai 72 milioane. Vesti bune vin doar de la Aleksandr Spanak, seful administratiei prezidentiale de la Kiev, care a spus ca Ucraina considera ca pretul optim la gaze naturale este de 250 de dolari pe 1.000 mc, la un tarif de transport de 2 - 2,2 dolari pe mia de mc la 100 km. Este pentru prima oara cand oficialitatile de la Kiev se arata dispuse se negocieze pretul avansat de Gazprom, pana acum acceptand doar 201 dolari pe 1.000 mc.
Compania rusa de gaze este dispusa sa inceapa "in orice moment" negocierile cu Naftogaz in problema livrarilor de gaze, a mentionat, ieri, purtatorul de cuvant al monopolului rus Serghei Kuprianov, citat de ITAR-TASS. Kievul a convocat insa la Berlin oficialii Gazprom pentru reluarea discutiilor. "Declaratia Kievului privind continuarea negocierilor abia pe 8 ianuarie ne surprinde.
Situatia este atat de dificila, incat nu suporta o amanare de doua zile", a afirmat purtatorul de cuvant al Gazprom.
In tara se resimte criza
ARGES. Furnizorul de agent termic a redus debitul de gaz natural. Din punctele termice, caldura pleaca spre asociatiile de proprietari la circa 48 de grade Celsius, cu zece grade mai putin decat ar fi fost normal. Peste 45.000 de locuinte sunt afectate.
GALATI. Sistarea furnizarii gazului provenit prin statia Isaccea afecteaza activitatea furnizorului de energie termica al Galatiului. Potrivit reprezentantilor societatii, presiunea a scazut cu 40%.
TIMISOARA. Societatea Colterm a redus cu 32% cota alocata. Timisorenii nu au insa de suferit. "Daca se va prelungi aceasta situatie sau daca se va reduce si mai mult presiunea, nu stiu ce se va intampla. Rezerva de pacura ne ajunge doar pentru cinci zile", a spus Aurel Matei, directorul societatii Colterm.
IASI. De ieri, s-a redus consumul de gaz de la 17.600 metri cubi pe ora la 10.000. "Speram sa nu fie variatii mari de temperatura. In aceste conditii, mai avem pacura pentru 15 zile la CET 1. La CET 2, unde functionam pe huila, cu temperaturile de acum, putem asigura productia 45 de zile", a precizat Neculai Parasc, purtatorul de cuvant al CET
7 ian. 2009
07.01.2009 NE DESCURCĂM FĂRĂ GAZELE RUSEŞTI ???
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu