Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest.
Surse oficiale au menţionat că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale
în vigoare.
Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.
Serviciile din subordinea MAI implicate în acţiuni de protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă toate acestea acţionau sub coordonarea SPP, care, în urma deciziei de vineri a şefului statului, le-ar putea prelua atribuţiile.
5.000 de poliţişti au protestat, vineri, în faţa Guvernului din cauza reducerilor de salarii care nu le permit să trăiască decent. După câteva ore, furioşi că nu-i bagă nimeni în seamă, au plecat spre Palatul Cotroceni să-şi strige nemulţumirile.
Dar nici acolo nu au găsit mai multă înţelegere. Traian Băsescu nu mai este dispus să stea la discuţii cu protestatarii. O schimbare de atitudine radicală . În urmă cu un an, preşedintele a venit din proprie iniţiativă să discute cu poliţiştii care protestau în Piaţa Victoriei.
25 sept. 2010
TRAIAN BĂSESCU RENUNŢĂ LA ESCORTA POLIŢIEI
Publicat de STAFIE la 20:37
Etichete: 25.09.2010, DICTATOR, ESCORTA POLIŢIEI, MITINGUL POLIŢIŞTILOR, PREŞEDINTELE JUCĂTOR, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, TĂIERI SALARIALE, TRAIAN BĂSESCU
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu