Ex4Me

Totalul afișărilor de pagină

ADSENSE

GOOGLE CĂUTARE PERSONALIZATĂ

căutare personalizată

30 dec. 2010

ŞERBAN HUIDU NU VA FI OPERAT - 30.12.2010


Medicii autrieci care se ocupă de îngrijirea prezentatorului român Şerban Huidu au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că pacientul nu va suferi o intervenţie chirurgicală, ci va fi trezit din coma artificială indusă miercuri după accidentul suferit la schi. Acest lucru urmează să se desfăşoare treptat până vineri dimineaţă.

Echipa de medici a spitalului din Innsbruck s-a arătat optimistă în privinţa evoluţiei stării de sănătate a lui Huidu. Potrivit acestora, pacientul a fost adus intubat la spital, cu un elicopter, după ce a căzut pe pârtia de schi.

"Faptul că a avut cască a contat foarte mult. În caz contrar, situaţia putea fi mult mai gravă", au precizat medicii, adăugând că, în cădere, nu s-a lovit de nicio persoană.

În urma tomografiilor efectuate, s-a observat o sângerare minimală internă şi o fractură exterioară a cutiei craniene. "Această sângerare se petrece atunci când pacientul se loveşte cu capul prin rotaţie de ceva", au declarat medicii din Austria.

Ulterior, specialiştii au luat decizia de a nu se interveni chirurgical, pacientul fiind ţinut constant sub atentă observaţie.

Medicii îl vor trezi treptat din comă

Următorul pas va fi trezirea lui Şerban Huidu din comă. Medicii susţin că acest lucru se va petrece treptat în următoarele ore, procesul urmând să se finalizeze, cel mai probabil, vineri dimineaţă.

"Abia atunci se va putea spune în ce stare se află. Se va vedea atunci dacă recunoaşte pe cineva, respectiv dacă îşi poate mişca mâinile şi picioarele", au spus medicii.

Refacerea completă a lui Şerban Huidu este o chestiune "de săptămâni", însă personalul medical s-a declarat optimist în privinţa recuperării.

După ce vor fi făcute analizele neurologice se va putea decide, împreună cu familia lui Şerban Huidu, dacă acesta va fi luat acasă sau va rămâne sub supravegherea medicilor de la spitalul din Innsbruck. Medicii recomandă ca Huidu să mai rămână spitalizat câteva zile, apoi va putea fi transportat unde va decide familia.

Prezentatorul de televiziune Şerban Huidu a fost transportat de urgenţă la spital miercuri seară, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din Austria. Huidu a încercat să evite nişte copii aflaţi pe pârtie, a pierdut controlul schiurilor şi a căzut 10 metri între copaci. Starea de sănătate a acestuia s-a stabilizat în cursul nopţii, în prezent aflându-se în continuare în comă artificială.

Niciun comentariu: