Ex4Me

Totalul afișărilor de pagină

ADSENSE

GOOGLE CĂUTARE PERSONALIZATĂ

căutare personalizată

5 mar. 2012

VLADIMIR PUTIN A CÂŞTIGAT ALEGERILE DIN RUSIA CU 63,9 % DIN VOTURI


Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică din Rusia cu 63,9 la sută din voturi, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a aproximativ tuturor voturilor, relatează AFP. Cifra este foarte apropiată de cea vehiculată aseară, după numărarea buletinelor din 50 la sută din secţiile de vot, conform cifrelor Comisiei electorale centrale. Atunci premierul în exerciţiu era declarat câştigător cu 64,39 la sută din voturi.

Anterior, la ora 22:00 (ora României - n.r.), premierul Rusiei ar obţinut 58,3 la sută din voturi, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne de institutul Vţiom, şi 61,80 la sută conform primelor rezultate oficiale anunţate după numărarea a 14,5 la sută din buletine, a anunţat Comisia Electorală rusă, relatează AFP.
Comunistul Ghennadi Ziuganov s-a clasat pe locul al doilea cu 17,8 la sută din voturi. Un sondaj realizat la ieşirea de la urne de institutul Vţiom îl credita pe Putin cu 58,3 la sută din voturi. Pe locul al treilea se află populistul Vladimir Jirinovski, cu 8 la sută, care l-a devansat pe miliardarul Mihail Prohorov (7,5 la sută) şi pe candidatul de centru Serghei Mironov (3,67 la sută).

Aceste procente au fost difuzate chiar la ora 21.00 (19.00 ora României), la închiderea ultimelor birouri de vot din Kaliningrad. Sondajul Vţiom îl plasează pe Prohorov pe locul al treilea, cu 9,2 la sută din voturi.

Ruşii s-au folosit de imaginile camerelor din secţiile de vot pentru a îşi vedea rudele şi prietenii. Alegerile prezidenţiale din Rusia s-au transformat în cel mai mare reality-show duminică din cauza miilor de camere de supraveghere instalate în peste 94.000 de secţii de vot din ţară, prima operaţiune de acest gen, transmite agenţia de presă RIA Novosti.
Vladimir Putin le-a mulţumit alegătorilor care nu au permis "distrugerea statutului rus", în discursul susţinut în faţa susţinătorilor săi reuniţi în număr mare în apropiere de Piaţa Roşie, relatează agenţia AFP, citată de Mediafax. "Alegătorii noştri ştiu să facă diferenţa între dorinţa de reînnoire şi provocările politice al căror scop este distrugerea statului", a declarat Putin, făcând referire la manifestaţiile opoziţiei.

Vladimir Putin a plâns în timpul primului său discurs de după alegerile prezidenţiale. "Acesta a fost un test foarte important pentru noi. Un test care să arate dacă suntem suficient de maturi şi independenţi şi am demonstrat că nimeni nu ne poate forţa să facem nimic", a declarat Putin, vizibil emoţionat, pe scena dintr-o piaţă a capitalei ruse.
Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev şi-au făcut apariţia în faţa celor peste 100.000 de susţinători reuniţi în apropiere de Kremlin. "Vom câştiga. Am câştigat. Glorie Rusiei!", a strigat Putin. Vladimir Putin a făcut apel la unitate între cetăţeni, "pentru patria-mamă".
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că rezultatele preliminare ale alegerilor prezidenţiale din Rusia nu l-au surprins. "Nici o surpriză. (Realegerea lui Putin ) Reflectă o stare de spirit după perioada Elţîn, care a însemnat o dezorganizare generală a economiei şi o stare de anarhie generală în societate. Putin a introdus mai multă rigoare şi ruşii simţeau nevoia ordinii, rigorii. Ei apreciază acest lucru, că lucrurile încep să se aşeze pe o temelie mai solidă.

Niciun comentariu: