Ex4Me

Totalul afișărilor de pagină

ADSENSE

GOOGLE CĂUTARE PERSONALIZATĂ

căutare personalizată

13 apr. 2009

14.04.2009 STAREA VREMII PENTRU MARŢI 14 APRILIE 2009


În ţară, cerul va fi mai mult noros în sudul şi sud-estul ţării şi va prezenta înnorări temporare în rest. Va ploua, mai ales ziua, pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, la munte şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sud-est şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime, în scădere faţă de intervalul precedent, îndeosebi în sud, vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 8 grade. Pe arii restrânse în centrul ţării şi în zona subcarpatică se va produce bruma.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi trecător în prima parte a intervalului va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximă, în scadere faţă de ziua precedentă, va fi de 10, 12 grade, iar cea minimă de 5, 6 grade.

La munte, cerul va fi temporar noros. Va ploua pe arii relativ extinse în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi izolat în restul zonelor montane. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Regimul termic nu va suferi modificări importante.

Niciun comentariu: