În ţară, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, când pe arii restrânse vor fi averse şi posibil descărcări electrice în Banat, Oltenia, Crişana, Moldova şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 12 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 5, 7 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii. Pe arii restrânse, în special în Munţii Banatului, vestul Carpaţilor Merdionali şi jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante faţă de cele din intervalul precedent.
28 apr. 2009
29.04.2009 STAREA VREMII PENTRU MIERCURI 29 APRILIE 2009
Publicat de STAFIE la 21:40
Etichete: METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu