
Mama preşedintelui Traian Băsescu a fost condusă, astăzi 06.10.2010, pe ultimul drum. Marţi seară, rudele şi membrii apropiaţi ai familiei Băsescu au luat parte la o slujbă de pomenire, la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Elenei Băsescu.
Slujba de înmormântare a mamei preşedintelui a început miercuri dimineaţă, la ora 10:00. Potrivit Mediafax, aceasta a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. Accesul în lăcaşul de cult a fost liber, astfel că slujba s-a desfăşurat în prezenţa a zeci de oameni.
Gigi Becali şi Bercea Mondialu' au depus coroane de flori
Pe la sicriul mamei preşedintelui au trecut sute de oameni pentru a depune flori. Atât persoane private, cât şi locuitori ai Constanţei au venit la Catedrala Marinarilor pentru a aduce un utlim omagiu.
Printre cei care au depus coroane de flori s-au numărat patronul Stelei, Gigi Becali, dar şi interlopul Bercea Mondialu', căruia Mircea
Băsescu i-a botezat o nepoată. Becali le-a spus jurnaliştilor prezenţi că nu poate să nu fie prezent la înmormântare.
"Cum să nu vin la mama preşedintelui? În momentele astea se face pace. La tristeţe şi veselie, la înmormântare şi la nuntă, nu? Sincere condoleanţe", a spus Becali.
La slujba de înmormântare au fost prezenţi, totodată, mai mulţi lideri ai PDL. Printre aceştia, premierul Emil Boc, foştii miniştri Vasile Blaga şi Adriean Videanu, actualul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
După slujba de la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Constanţa, cunoscută ca şi "Catedrala Marinarilor", cortegiul funerar a pornit spre Cimitirul Central din Constanţa, unde Elena Băsescu va fi înmormântată alături de soţul ei, Dumitru.Sute de oameni, prezenţi la slujba de pomenire
Peste o sută de persoane au mers, marţi seară, la Catedrala Marinarilor, pentru a aduce un ultim omagiu Elenei Băsescu. La ora 18:00, Traian Băsescu, alături de toţi membrii apropiaţi ai familiei
, au luat parte la o slujbă de pomenire pentru mama preşedintelui. Accesul în catedrală a fost liber, astfel că la slujbă au participat zeci de oameni, cu toţii având ochii în lacrimi.
Familia prezidenţială i-a întâmpinat pe toţi cei care au cunoscut-o pe mama lui Traian Băsescu.
Toţi cei care au venit la priveghi să-şi prezinte un ultim omagiu au adus coroane de flori şi mesaje de condoleanţe. Fiica cea mică a preşedintelui le-a împărţit tuturor ceva de mâncare, aşa cum obişnuia bunica sa.
Târziu, după ora două noaptea, preşedintele şi soţia sa au plecat de la priveghi. Cele două fiice s-au retras şi ele, după aproape o oră.
Mama preşedintelui României, Elena Băsescu, a încetat din viaţă pe 4 octombrie, în Constanţa. Avea 81 de ani, iar starea sa de sănătate era una precară.
6 oct. 2010
ÎNMORMÂNTAREA MAMEI LUI TRAIAN BĂSESCU - 06.10.2010
Publicat de
STAFIE
la
14:01
0
comentarii
Etichete: 06.10.2010, FUNERALII, GIGI BECALI, ÎNMORMÂNTARE MĂDALINA MANOLE ÎN DIRECT, MAMA LUI TRAIAN BĂSESCU, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE, TRAIAN BĂSESCU
25 sept. 2010
TRAIAN BĂSESCU RENUNŢĂ LA ESCORTA POLIŢIEI

Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest.
Surse oficiale au menţionat că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale
în vigoare.
Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.
Serviciile din subordinea MAI implicate în acţiuni de protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă toate acestea acţionau sub coordonarea SPP, care, în urma deciziei de vineri a şefului statului, le-ar putea prelua atribuţiile.
5.000 de poliţişti au protestat, vineri, în faţa Guvernului din cauza reducerilor de salarii care nu le permit să trăiască decent. După câteva ore, furioşi că nu-i bagă nimeni în seamă, au plecat spre Palatul Cotroceni să-şi strige nemulţumirile.
Dar nici acolo nu au găsit mai multă înţelegere. Traian Băsescu nu mai este dispus să stea la discuţii cu protestatarii. O schimbare de atitudine radicală . În urmă cu un an, preşedintele a venit din proprie iniţiativă să discute cu poliţiştii care protestau în Piaţa Victoriei.
Publicat de
STAFIE
la
20:37
0
comentarii
Etichete: 25.09.2010, DICTATOR, ESCORTA POLIŢIEI, MITINGUL POLIŢIŞTILOR, PREŞEDINTELE JUCĂTOR, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, TĂIERI SALARIALE, TRAIAN BĂSESCU


