Ex4Me

Totalul afișărilor de pagină

ADSENSE

GOOGLE CĂUTARE PERSONALIZATĂ

căutare personalizată

19 aug. 2009

20.08.2009 STAREA VREMII PENTRU JOI 20 AUGUST 2009

În ţară, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în centrul şi sudul ţării. Vor fi averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în sud-estul Transilvaniei, în Oltenia şi Muntenia, mai ales în zonele de deal, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Ploi izolate vor mai fi şi în Dobrogea şi Banat. Vântul va sufla slab şi moderat. Din punct de vedere termic, va fi o zi călduroasă în regiunile sudice, în timp ce în restul zonelor se vor înregistra valori uşor mai scăzute faţă de ziua precedentă.

Temperaturile maxime vor fi de la 24 ... 25 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, până la 34 ... 35 de grade în sudul Olteniei. Temperaturile minime se vor încadra între 8 şi 18 grade, local mai ridicate în sud, pana la 20 ... 22 de grade. Spre sfârşitul intervalului în zonele joase izolat va fi ceaţă.Presiunea atmosferică va creşte.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, iar cerul parţial noros, favorabil ploii slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 17 ... 18 grade. Presiunea atmosferică va creşte.

La munte , cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori uşor mai scăzute decât în intervalul precedent.

La mare, cerul va fi temporar noros însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi de 23 ... 25 de grade

Niciun comentariu: