În ţară , vremea se va răci în toate regiunile, cu precădere în cele din vest, centru şi nord, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade. În cursul zilei cerul va fi mai mult noros în Maramureş, Crişana, Transilvania, nordul Moldovei, iar în primele ore şi în Banat, unde vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În restul ţării înnorările vor fi temporare, iar după-amiaza şi seara va ploua în sud-est. La munte va ninge, iar vântul va sufla tare, cu peste 100 km/h pe creste. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, mai susţinute - cu viteze la rafală de până la 75 km/h - în Oltenia, Dobrogea, sudul Munteniei şi local în Transilvania, dar şi în nordul Moldovei, zonă unde trecător va viscoli ninsoarea. Pe timpul nopţii cerul va deveni variabil, iar vântul va slăbi treptat în intensitate. Presiunea atmosferica va creste accentuat.
În Bucureşti, vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros şi va ploua, mai ales după-amiaza şi seara. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar cea minimă de -2 ... 0 grade. Presiunea atmosferica va creste accentuat.
La munte, vremea se va răci. În cursul zilei local va ninge, iar vântul va sufla tare, cu peste 100 km/h pe creste. Pe timpul nopţii cerul va deveni variabil, iar vântul va slăbi treptat în intensitate.
20 feb. 2010
21.02.2010 STAREA VREMII PENTRU DUMINICĂ 21 FEBRUARIE 2010
Publicat de
STAFIE
la
23:46
0
comentarii
Etichete: 21.02.2010, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MUNTE
7 feb. 2010
07.02.2010 COD PORTOCALIU PRELUNGIT PÂNĂ LUNI 8 FEBRUARIE ORA 20:00
Avertizarea cu cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori a fost prelungită. Astfel, în intervalul 7 februarie, ora 12.00 - 8 februarie, ora 20.00 în judeţele Giurgiu, Prahova, Călărasi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Ilfov (inclusiv în municipiul Bucureşti) va ninge abundent şi va fi viscol puternic, determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii şi troienirea zăpezii.
Vremea rea crează probleme pe majoritatea drumurilor din judeţele afectate. De altfel, în judeţele aflate sub incidenţa codului portocaliu, circulaţia TIR-urilor a fost interzisă şi mai multe drumuri judeţene şi comunale sunt în totalitate blocate.
În Capitală, autorităţile au luat decizia să amâne cu cel puţin o zi începerea celui de-al doilea semestru din anul şcolar 2009 - 2010 pentru preşcolari şi elevii claselor I - VIII.
Publicat de
STAFIE
la
13:13
0
comentarii
Etichete: 07.02.2010, 08.02.2010, COD PORTOCALIU, CUM VA FI VREMEA, METEO, NINSORI, PROGNOZA METEO, STAREA VREMII ÎN BUCUREŞTI
6 feb. 2010
06.02.2010 COD PORTOCALIU DE NINSORI ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN 13 JUDEŢE DIN ROMÂNIA
Meteorologii au emis, astăzi, cod portocaliu de nisori abundente şi viscol în 13 judeţe din sudul ţării şi în Capitală, acesta fiind valabil de astăzi, ora 18.00, până luni, ora 6.00.
Astfel, potrivit atenţionării de cod portocaliu, de astăzi, ora 18.00, până duminică, ora 18.00, în judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent, iar stratul de zăpadă care se va depune va depăşi 30-40 de centimetri. În intervalul duminică, ora 6.00, luni, ora 6.00, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi şi Ilfov (inclusiv în municipiul Bucureşti) va fi viscol puternic, determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii şi troienirea zăpezii.
Atenţionarea meteorologică de cod galben rămâne valabilă pentru judeţele Timiş, Caransebeş, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Vrancea, Tulcea şi Constanţa. În intervalul sâmbătă, ora 12.00 - luni, ora 9.00, în aceste judeţe vremea se va înrăutăţi treptat, la început în Banat şi Oltenia, apoi în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În aceste regiuni va ninge viscolit, vântul atingând viteze de până la 75 - 80 kilometri pe oră. Local, ninsorile vor fi abundente, astfel că stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Ninsori viscolite vor fi şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele de vânt vor depăşi 100 km/h.
În sud-estul teritoriului, în prima parte a intervalului, se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând producerea de polei.
Publicat de
STAFIE
la
12:42
0
comentarii
Etichete: 06.02.2010, COD PORTOCALIU, CUM VA FI VREMEA, METEO, NINSORI, PROGNOZA METEO, STAREA VREMII ÎN BUCUREŞTI
13 ian. 2010
14.01.2010 STAREA VREMII PENTRU JOI 14 IANUARIE 2010
În ţară, cerul va fi variabil în vestul ţării, iar în rest vor fi înnorări, ninsori slabe pe arii restrânse şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între - 3 şi 6 grade, iar cele minime între - 10 şi 0 grade.
Presiunea atmosferică va creşte uşor.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi trecător vor fi condiţii să ningă slab. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 3... 4 grade, iar cea minimă în jur de -3 grade.
Presiunea atmosferică va creşte uşor.
La munte, cerul va prezenta înnorări şi va ninge slab, local în Carpaţii Meridionali şi Orientali şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.
Publicat de
STAFIE
la
19:49
0
comentarii
Etichete: 14.01.2010, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MUNTE
12 ian. 2010
13.01.2010 STAREA VREMII PENTRU MIERCURI 13 IANUARIE 2010
În ţară, cerul va fi mai mult noros. La munte va ninge, iar în celelalte regiuni, pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între - 4 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre -10 grade. Izolat, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va creşte uşor îndeosebi în est şi sud.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, favorabil trecător ninsorii slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 4 grade, iar cea minimă de - 2 ... -1 grad. Presiunea atmosferică va creşte uşor.
La munte, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Izolat, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.
Publicat de
STAFIE
la
19:56
0
comentarii
Etichete: 13.01.2010, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MUNTE
12.01.2010 STAREA VREMII PENTRU MARTI 12 IANUARIE 2010
În ţară, vremea va continua să se răcească uşor în cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de nord şi în zona de munte cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi doar izolat, îndeosebi noaptea, vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad. Izolat, îndeosebi în sud, va fi ceaţă. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
În Bucureşti, vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, iar noaptea de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 6 ... 7 grade, iar cea minimă de -3...-2 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
La munte, vremea va continua să se răcească uşor. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse va ninge. Vântul va sufla slab până la moderat. Pe văi şi în depresiuni noaptea şi dimineaţa se va produce ceaţă asociată cu chiciură.
Publicat de
STAFIE
la
00:01
1 comentarii
Etichete: 12.01.2010, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MUNTE
22 nov. 2009
23.11.2009 STAREA VREMII PENTRU LUNI 23 NOIEMBRIE 2009
În ţară, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal pentru această dată, cu valori maxime cuprinse, în general, între 7 şi 17 grade şi minime între -2 şi 8 grade. Îndeosebi, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase cerul va fi temporar acoperit şi va fi ceaţă. În vestul şi nord-vestul ţării, vor fi înnorări, iar după-amiaza şi noaptea izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
În Bucureşti, cerul va fi temporar acoperit în prima parte a zilei şi în cursul nopţii când se va semnala ceaţa. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maxima va fi în jur de 13 grade, iar cea minimă de 2 ... 4 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab pâă la moderat cu unele intensificări pe creste. Valorile termice vor marca o uşoara scădere în cea mai mare parte a zonei montane, însă se vor menţine mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată. Pe văi şi în depresiuni, în special dimineaţa, va mai fi ceaţă.
Publicat de
STAFIE
la
20:28
0
comentarii
Etichete: 23.11.2009, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA
18 oct. 2009
19.10.2009 STAREA VREMII PENTRU LUNI 19 OCTOMBRIE 2009
În ţară, vremea va fi închisă, umedă şi rece. Va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor putea depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în sud-vest şi la munte, 40 l/mp. La munte, la peste 1800 m altitudine vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, valorile mai ridicate - atât ziua, cât şi noaptea- urmând a se înregistra în Dobrogea. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
În Bucureşti, vremea va fi închisă, umedă şi rece. Va ploua, moderat cantitativ, iar temporar vântul va prezenta unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 11 ... 12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 9 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
La munte, vremea va fi închisă, umedă şi rece. Pe arii extinse va ploua, iar la peste 1800 m altitudine vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apa vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 ...45 l/mp. Vântul va prezenta intensificări în zona înaltă
Publicat de
STAFIE
la
19:36
0
comentarii
Etichete: 19.10.2009, BULETIN METEOROLOGIC, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN BUCUREŞTI, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA
5 oct. 2009
06.10.2009 STAREA VREMII PENTRU MARTI 6 OCTOMBRIE 2009
În ţară, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de nord temporar cerul va avea înnorări şi pe arii restrânse va ploua slab, îndeosebi ziua. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, uşor mai coboâate în depresiuni. Izolat în zonele joase va fi ceaţă. Presiunea atmosfercă nu va avea variaţii semnificative.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 8 ... 10 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpaţii Orientali unde izolat va ploua slab, îndeosebi în cursul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară comparativ cu intervalul precedent.
Publicat de
STAFIE
la
22:16
0
comentarii
Etichete: 06.10.2009, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MUNTE
20 sept. 2009
21.09.2009 STAREA VREMII PENTRU LUNI 21 SEPTEMBRIE 2009
În ţară, vremea va fi frumoasă, dar racoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Delta Dunării şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -1 ... 0 grade în estul Transilvaniei, unde izolat va fi brumă. Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în vestul ţării.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă, dar racoroasă dimineaţă şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 7-9 grade.
La munte, vremea va fi frumoasă, dar racoroasă dimineaţă şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului se va menţine la valori comparabile cu cele din intervalul anterior. Izolat, pe văi vor fi condiţii de ceaţă.
La mare, vremea va fi frumoasă, dar racoroasă dimineaţă şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va prezenta unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 19-21 de grade, iar cea minimă de 11-13 grade. Temperatura apei mării va fi de 20-21 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
23:02
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, LA MARE, LA MUNTE, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA
2 sept. 2009
03.09.2009 STAREA VREMII PENTRU JOI 3 SEPTEMBRIE 2009
În ţară, vremea se va încălzi uşor în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în partea de răsărit a ţării, unde doar izolat vor fi ploi slabe, iar seara şi noaptea în regiunile vestice, unde se vor semnala descărcări electrice şi pe arii restrânse averse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 5 ... 6 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă de 13 ... 15 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
La munte, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în Carpaţii Occidentali, unde se vor semnala descărcări electrice şi pe arii restrânse averse. Vântul va sufla slab şi moderat.
La mare, vremea se va încălzi şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat în cursul zilei sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade. Temperatura apei mării va fi de 21 ... 23 de grade.
În Europa, în nordul, vestul şi centrul Europei, jumătatea de nord a Italiei, dar şi în zonele învecinate părţii de nord a Mării Negre, cerul va prezenta înnorări şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi pe arii restrânse de vijelii. Îndeosebi în zonele învecinate Munţilor Alpi şi Alpii Dinarici, Mării Nordului şi sudului Mării Baltice, local cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. În regiunile cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată, vor fi şi intensificări mai susţinute de vânt, cu vitezele cele mai mari în vestul şi nord-vestul Europei, unde şi temperatura aerului va continua să scadă uşor. În restul continentului, va predomina o vreme frumoasă, cu cerul variabil, iar temperatura aerului va fi în creştere, îndeosebi în sud-est.
Publicat de
STAFIE
la
20:53
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MARE, VREMEA LA MUNTE
19 aug. 2009
20.08.2009 STAREA VREMII PENTRU JOI 20 AUGUST 2009
În ţară, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în centrul şi sudul ţării. Vor fi averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în sud-estul Transilvaniei, în Oltenia şi Muntenia, mai ales în zonele de deal, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Ploi izolate vor mai fi şi în Dobrogea şi Banat. Vântul va sufla slab şi moderat. Din punct de vedere termic, va fi o zi călduroasă în regiunile sudice, în timp ce în restul zonelor se vor înregistra valori uşor mai scăzute faţă de ziua precedentă.
Temperaturile maxime vor fi de la 24 ... 25 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, până la 34 ... 35 de grade în sudul Olteniei. Temperaturile minime se vor încadra între 8 şi 18 grade, local mai ridicate în sud, pana la 20 ... 22 de grade. Spre sfârşitul intervalului în zonele joase izolat va fi ceaţă.Presiunea atmosferică va creşte.
În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, iar cerul parţial noros, favorabil ploii slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 17 ... 18 grade. Presiunea atmosferică va creşte.
La munte , cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori uşor mai scăzute decât în intervalul precedent.
La mare, cerul va fi temporar noros însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi de 23 ... 25 de grade
Publicat de
STAFIE
la
23:07
0
comentarii
Etichete: 20.08.2009, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA
16 aug. 2009
16.08.2009 STAREA VREMII PENTRU DUMINICĂ 16 AUGUST 2009
În ţară, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar după-amiază şi seara în zona de munte, izolat, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică în scădere uşoară.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă, cerul variabil şi vântul în general slab. Temperatura maximă va fi de 31 ... 32 de grade, iar cea minimă de 15 ... 16 grade. Presiunea atmosferică în scădere uşoară.
La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar după-amiază şi seara, pe arii restrânse în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali, iar izolat şi în rest vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Regimul termic va marca o creştere uşoară.
La mare, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va în general moderat. Temperatura aerului va avea maxime de 25 ... 28 de grade, minime de 18 ... 19 grade, iar temperatura apei mării va fi de 23....25 de grade
Publicat de
STAFIE
la
02:26
0
comentarii
Etichete: 16.08.2009, BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA, VREMEA IN WEEKEND
12 aug. 2009
12.08.2009 STAREA VREMII PENTRU MIERCURI 12 AUGUST 2009
În ţară, în cursul zilei vremea va fi în general frumoasă, cerul variabil şi doar în zona de munte izolat va ploua. Spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în jumătatea de vest a ţării, unde vor fi frecvente descărcări electrice, averse şi intensificări ale vântului. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 18 grade.
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă de 14 ... 15 grade.
La munte, în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, înnorările se vor accentua şi mai ales spre seară şi noaptea, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul zonei montane cerul va fi variabil şi numai izolat vor fi ploi de scurtă durată. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară îndeosebi la valorile maxime.
La mare, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi de 24 ... 26 de grade, iar cele minime de 16 ... 18 grade. Temperatura apei mării va avea 23 ... 24 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
14:26
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA
10 aug. 2009
11.08.2009 STAREA VREMII PENTRU MARŢI 11 AUGUST 2009
În ţară, în cursul zilei vremea va fi în general frumoasă, cerul variabil şi doar în zona de munte izolat va ploua. Spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în jumătatea de vest a ţării, unde vor fi frecvente descărcări electrice, averse şi intensificări ale vântului. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 18 grade.
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă de 14 ... 15 grade.
La munte, în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, înnorările se vor accentua şi mai ales spre seară şi noaptea, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul zonei montane cerul va fi variabil şi numai izolat vor fi ploi de scurtă durată. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară îndeosebi la valorile maxime.
La mare, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi de 24 ... 26 de grade, iar cele minime de 16 ... 18 grade. Temperatura apei mării va avea 23 ... 24 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
23:03
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA
8 aug. 2009
08.08.2009 STAREA VREMII PENTRU SÂMBĂTĂ 8 AUGUST 2009
În ţară, vremea va fi în general frumoasă şi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, după-amiaza şi noaptea în sud-vestul ţării şi în zonele de munte, unde pe arii restrânse vor cădea averse, asociate cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferică va creşte uşor
În Bucureşti, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28 ... 29 de grade, iar cea minimă de 14 ... 16 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.
La munte, vremea se va ameliora, devenind în general frumoasă. Cerul va prezenta înnorări temporare şi, mai ales după-amiaza şi seara, local în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali şi pe arii restanse în rest vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.
La mare, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 26 ... 27 de grade, iar cele minime de 17 şi 18 grade. Temperatura apei mării se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
00:51
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, PROGNOZA METEO PENTRU WEEKEND, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA
6 aug. 2009
07.08.2009 STAREA VREMII PENTRU VINERI 7 AUGUST 2009
În ţară, vremea va fi în general instabilă, iar temporar cerul va avea înnorări accentuate. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în vestul, sud-vestul şi zona de munte şi local în celelalte regiuni. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 11 şi 19 grade, mai coborâte în depresiuni.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări temporare, iar după-amiaza şi seara vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în scădere uşoară, va avea o maximă de 28...29 de grade, iar minima va fi de 15 ... 16 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere uşoară.
La munte, vremea va fi în general instabilă. Mai ales ziua, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.
La mare, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales ziua, va ploua. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va continua să scadă uşor, astfel că maximele vor fi cuprinse între 26 şi 27 de grade, iar minimele între 18 şi 19 grade. Temperatura apei mării va fi de 24 ... 25 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
18:18
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA
3 aug. 2009
04.08.2009 STAREA VREMII PENTRU MARŢI 4 AUGUST 2009
În ţară, vremea va fi călduroasă, local caniculară în sudul şi estul ţării, unde indicele temperatura-umezeală va depăşi pragul critic de 80. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunarii.
Începând din orele amiezii în Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş şi nordul Moldovei precum şi în zona montană, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie.
Ploile vor avea şi caracter totential, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 35 l/mp şi va cădea grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse, în a doua parte a intervalului. Minimele termice se vor încadra între 14 şi 22 de grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară.
În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza când indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80, iar temperatura maximă va fi de 35...36 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18... 20 de grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară.
La munte, vremea va fi caldă. Începând din orele amiezii, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toate masivele şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 35 l/mp şi va cădea grindină.
La mare, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 28 şi 31 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va fi de 24 ... 25 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
23:22
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA
04.08.2009 CUM VA FI VREMEA ÎN LUNILE AUGUST , SEPTEMBRIE ŞI OCTOMBRIE 2009
Pentru cei care nu reuşesc să ajungă pe litoral nici luna aceasta, meteorologii au o veste bună. Luna septembrie aduce temperaturi mai ridicate decât cele normale. Aşadar, vom avea o vară prelungită, mai ales în sudul ţării.
Regimul termic rămâne plăcut, nu ne aşteptăm la episoade caniculare, aşa cum am avut în decursul săptămânii trecute, aşa cum am avut şi acum două săptămâni. La nivelul întregii ţări temperaturile se încadrează între 25 şi 33 de grade Celsius, ceva mai ridicate, 34-35, numai în Lunca Dunării, a precizat meteorologul Viorica Dima.
Pentru luna august se estimează temperaturi ceva mai ridicate decât în mod obişnuit în toate zonele ţării, iar în ceea ce priveşte precipitaţiile, aceste vor fi normale. August este oricum o lună mai secetoasă, decât celelalte luni de vară, este o lună săracă în precipitaţii, deci acest normal, înseamnă ploi mai puţine, a mai spus Viorica Dima.
Septembrie, este o lună în care în partea de sud-est a ţării temperaturile vor fi mai mari decât în mod normal, ceea ce înseamnă că vara se va prelungi, inclusiv în zona litoralului, Dobrogea, Bărăganul, sudul Moldovei.
Totuşi, temperaturile în timpul nopţii scad, în luna septembrie ne putem aştepta şi la temperaturi de sub 0 grade în depresiunile din nordul şi centrul ţării.
În octombrie, deja vorbim de temperaturi nocturne de sub minus 5 grade şi condiţii de brumă. În ceea ce priveşte maximele diurne, ne putem aştepta şi la temperaturi de 25 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
23:19
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PE TREI LUNI, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA
04.08.2009 PROGNOZA METEO PENTRU LUNILE AUGUST , SEPTEMBRIE ŞI OCTOMBRIE 2009
Pentru cei care nu reuşesc să ajungă pe litoral nici luna aceasta, meteorologii au o veste bună. Luna septembrie aduce temperaturi mai ridicate decât cele normale. Aşadar, vom avea o vară prelungită, mai ales în sudul ţării.
Regimul termic rămâne plăcut, nu ne aşteptăm la episoade caniculare, aşa cum am avut în decursul săptămânii trecute, aşa cum am avut şi acum două săptămâni. La nivelul întregii ţări temperaturile se încadrează între 25 şi 33 de grade Celsius, ceva mai ridicate, 34-35, numai în Lunca Dunării, a precizat meteorologul Viorica Dima.
Pentru luna august se estimează temperaturi ceva mai ridicate decât în mod obişnuit în toate zonele ţării, iar în ceea ce priveşte precipitaţiile, aceste vor fi normale. August este oricum o lună mai secetoasă, decât celelalte luni de vară, este o lună săracă în precipitaţii, deci acest normal, înseamnă ploi mai puţine, a mai spus Viorica Dima.
Septembrie, este o lună în care în partea de sud-est a ţării temperaturile vor fi mai mari decât în mod normal, ceea ce înseamnă că vara se va prelungi, inclusiv în zona litoralului, Dobrogea, Bărăganul, sudul Moldovei.
Totuşi, temperaturile în timpul nopţii scad, în luna septembrie ne putem aştepta şi la temperaturi de sub 0 grade în depresiunile din nordul şi centrul ţării.
În octombrie, deja vorbim de temperaturi nocturne de sub minus 5 grade şi condiţii de brumă. În ceea ce priveşte maximele diurne, ne putem aştepta şi la temperaturi de 25 de grade.
Publicat de
STAFIE
la
23:18
0
comentarii
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PE TREI LUNI, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA