În ţară, vremea se va încălzi uşor în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în partea de răsărit a ţării, unde doar izolat vor fi ploi slabe, iar seara şi noaptea în regiunile vestice, unde se vor semnala descărcări electrice şi pe arii restrânse averse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 5 ... 6 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă de 13 ... 15 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
La munte, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în Carpaţii Occidentali, unde se vor semnala descărcări electrice şi pe arii restrânse averse. Vântul va sufla slab şi moderat.
La mare, vremea se va încălzi şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat în cursul zilei sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade. Temperatura apei mării va fi de 21 ... 23 de grade.
În Europa, în nordul, vestul şi centrul Europei, jumătatea de nord a Italiei, dar şi în zonele învecinate părţii de nord a Mării Negre, cerul va prezenta înnorări şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi pe arii restrânse de vijelii. Îndeosebi în zonele învecinate Munţilor Alpi şi Alpii Dinarici, Mării Nordului şi sudului Mării Baltice, local cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. În regiunile cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată, vor fi şi intensificări mai susţinute de vânt, cu vitezele cele mai mari în vestul şi nord-vestul Europei, unde şi temperatura aerului va continua să scadă uşor. În restul continentului, va predomina o vreme frumoasă, cu cerul variabil, iar temperatura aerului va fi în creştere, îndeosebi în sud-est.
2 sept. 2009
03.09.2009 STAREA VREMII PENTRU JOI 3 SEPTEMBRIE 2009
Publicat de
STAFIE
la
20:53
Etichete: BULETIN METEOROLOGIC, CUM VA FI VREMEA, METEO, PROGNOZA METEO, PROGNOZA METEO PENTRU ROMÂNIA, STAREA VREMII, STAREA VREMII ÎN ROMÂNIA, VREMEA ÎN BUCUREŞTI, VREMEA LA MARE, VREMEA LA MUNTE
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu