Moţiunea de cenzură "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", semnată de 210 parlamentari PSD, PNL şi PC şi depusă marţi de USL, va fi citită, miercuri, în plenul Parlamentului, urmând să fie dezbătută în 16 martie. Această decizie a fost luată de Birourile Permanente reunite şi a fost anunţată, la sfârşitul şedinţei, de secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici (minorităţi).
Citirea documentului se va face de la ora 9.30, iar dezaterea moţiunii, o săptămână mai târziu, de la ora 15.00.
Liderul grupului parlamentar al PSD, Mircea Duşa, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a depus la preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", semnată de 210 parlamentari USL.
Duşa a precizat că moţiunea de cenzură este depusă ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii şi că, prin acest demers, este criticată procedura de angajare, dar şi fondul modificărilor propuse.
Potrivit lui Duşa, proiectul de lege asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea afectează grav interesele angajaţilor şi angajatori, dar şi piaţa muncii, unde creează instabilitate.
Premierul Emil Boc a venit, marţi, în faţa Parlamentului, pentru a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului noului Cod al muncii.
Şedinţa comună a celor două Camere pentru angajarea răspunderii Guvernului a avut loc în absenţa reprezentanţilor opoziţiei, care au anunţat, îniante de reuniune, că nu vor fi prezenţi în sală.
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii astfel adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
16 mar. 2011
REZULTATE MOŢIUNE DE CENZURĂ 16 MARTIE 2011 - 16.03.2011
Publicat de STAFIE la 12:26
Etichete: 16 MARTIE 2011, 16.03.2011, CEL MAI MARE MITING, GREVĂ GENERALĂ, GUVERN INTERIMAR, GUVERNUL BOC, MITING, MOŢIUNEA DE CENZURĂ, REZULTATE MOŢIUNE DE CENZURĂ 16.03.2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu