Eforturile Romaniei in lupta împotriva corupţiei la nivel înalt sunt neconvingătoare. Acestea sunt concluziile Raportului intermediar de analiză a reformei în justiţie. Documentul a fost adoptat luni de Comisia Europeană. Acesta critică întârzierile legate de înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi cele care privesc dezvoltarea proiectelor de combatere a corupţiei la nivel local. Un raport final este aşteptat în luna iunie. Raportul analizează pe parcursul a şase pagini stadiul progreselor făcute în justiţie de către ţara noastră.
Documentul arată că România continuă să facă eforturi pentru reforma justiţiei, dar acestea sunt încă neconvingătoare, mai ales în domeniul corupţiei la nivel înalt.
Raportul întocmit de Comisie vorbeşte şi de întârzierile remarcate la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate, precum şi în dezvoltarea proiectelor de combatere a corupţiei la nivel local.
România ar trebui să-şi concentreze eforturile mai ales pe combaterea corupţiei la nivel înalt, se mai spune în raport, care menţionează că o asistenţă comunitară sporită va fi acordată ţării în acest domeniu.
Asistenţa va consta în susţinere financiară, dar şi tehnică. Ea absoarbe jumătate din pachetul financiar acordat ţării în primii ani post aderare şi va fi destinată înfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Integritate.
Sume importante de bani vor fi alocaţi şi refacerii planului naţional de reformă a justiţiei, care potrivit Comsiei, prezintă unele lipsuri fundamentale. Raportul care va publicat luni este unul intermediar, cuprinzând mai mult recomandări.
4 feb. 2008
IN RAPORTUL CONSILIULUI EUROPEI PRIVIND JUSTITIA SE SPECIFICA FAPTUL CA ROMANIA SE COMFRUNTA CU PROBLEME DE CORUPTIE LA NIVEL INALT
Publicat de
STAFIE
la
18:30
0
comentarii
Etichete: CONSILIUL EUROPEI, CORUPTIE LA NIVEL INALT, RAPORT, ROMANIA
18 ian. 2008
NOUA TAXA AUTO AR PUTEA INTRA IN VIGOARE LA INCEPUTUL LUNII IULIE
Noua taxa de primă înmatriculare va intra în vigoare la începutul lunii iulie. Autorităţile de la Bucureşti au stabilit ca taxa pentru autoturismele non-euro să fie de trei ori mai mare decât valoarea prezentată iniţial. Până acum, Comisia Europeană s-a arătat de acord cu noua reglementare. Aşadar, faţă de ultima variantă trimisă la Bruxelles, au intervenit unele schimbări în ceea ce priveşte maşinile vechi, non-euro.
Pentru maşinile non-euro s-a ajuns la un compromis. Calculul se face pornind de la o valoare de 10 euro pentru fiecare centimetru cub, la care se adună coeficientul de uzură a maşinii.
Pe noul sistem de calcul al taxei, cea mai mare valoare se apropie de 5.500 de euro, în cazul unei maşini non-Euro de peste 3.000 de centimetri cubi şi veche de peste 6 ani.
În cazul unei maşini Euro 4, cu motor de 1.600 de centimetri cubi, taxa de primă înmatriculare va fi de circa 460 de euro. În această categorie se înscrie şi Loganul, care acum are o taxă de până la 160 de euro. Taxa scade progresiv, în funcţie de vechime.
Noua taxă de primă înmatriculare va intra în vigoare după ce Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă, lucru care se va întâmpla pe 31 ianuarie. Până la sfârşitul lui aprilie, vor fi aprobate şi normele de aplicare care vor aduce precizări privind calculul noilor valori ale taxei de primă înmatriculare
Publicat de
STAFIE
la
21:53
0
comentarii
Etichete: CONSILIUL EUROPEI, TAXA AUTO